AcademicLink

În cartier, Varlaam se purta ca un lup. Toată lumea îi ştia de frică, încă de mic, de când zdrobise, cu o bucată de tencuială, ţeasta unui peste, mai mare ca el, care râdea de maică-sa. Se suise atunci cu picioarele pe pieptul celuilalt şi s-a mânjit la gură cu sângele care ţâşnea din craniul fracturat. Abia după ce a venit de la Rectorat, Varlaam s-a rafinat şi a început să umble cu cuţitele la şold. La început ascunse, apoi la vedere. Cică le făcuse din crucile aduse de taică-su din mănăstire. Le topise argintul, apoi topise şi copiile de altar, cu care se săvârşea Liturghia şi amestecase totul, cu numai el ştie ce alte pietre şi metale strânse şi aduse de prin oraş. Cotrobăise mult prin munţii de resturi, ai combinatelor siderurgice de pe dealuri. Le botezase cu nume de arhangheli, Mihail şi Gavriil, ca ele să îl păzească şi să-i vestească mânia divină. Oamenii spuneau că, atunci când Varlaam le folosea, înainte să le simtă tăişul şi viaţa scurgându-se din gât, victimele sale auzeau cuţitele şoptindu-le păcatele. Dar astea erau bârfe, căci de când divinul fusese detronat de WEB, păcatul nici nu mai apărea ca rezultat în motoarele de căutare.

În cartier, Varlaam nu o iubea decât pe Roxana. Apărută într-o seară târzie, cu trenul plin de muncitori, cutitarul se îndrăgostise din prima clipă de pletele ei roşcate. A luat-o cu el acasă şi şi-au împărţit patul şi vieţile. Din când în când, se certau la cuţite. Ba ea îl înşela, ba el. Dar niciodată nu s-au rănit ci din contră, după fiecare ceartă, păreau că se iubesc mai mult. Au avut chiar şi un copil, care însă muri după vreo două săptămâni din cauză că nu venise niciun doctor în mahala să îl vaccineze. Iar cei de aici, nu erau primiţi în centrul oraşului decât cu permise speciale de muncă şi după multă, multă mită dată poliţiei.

Aseară, Varlaam şi Roxana s-au certat din nou. Erau naşi la o cumetrie, în blocul unde locuiau. L-am văzut cu toţii cum îi strigă ceva Roxanei, din capătul mesei, unde stătea aşezat ca un pasha, lângă fericitul tată care îi mai turnase încă un pahar de vin. O privea cu ochi de taur şi se înroşise tot. Îşi mestecă vorbele cu venin, de parcă tăişul lor ar fi ascuţit şi pregătit lama cuţitelor aşezate la brâu. Roxana dansase prea aproape de un puşti, care se încinsese, având o femeie adevărată în braţe. Cu toţii o ştiam că fiind mândră, dar nu ne aşteptam să facă gestul ăla nebunesc, să-i scoată chiar ea cuţitele de la şold şi să şi le pună la piept, îndemnându-l pe beţiv, cu râsul ei erotic să apese dacă avea motive. Ţin minte că l-am văzut pe Varlaam cuprinzând-o de mijloc cu braţul stâng şi zâmbindu-i drăgăstos, cu dreapta încă ţinând strâns mânerele celor două pumnale. Şi cum a tras-o înspre pieptul lui, într-o sărutare prelungă.

Când aeroglisoarele poliţiei au intrat în cartier, la câteva minute după ce au reuşit să interpreteze imaginile de pe camerele de supraveghere, Varlaam încă mai dansa cu Roxana. Iar când poliţiştii au început să tropăie pe scările înguste, el îşi aşeză iubita pe scaunul de naşă şi îi mai sărută, pentru încă o dată, fruntea, îndepărtându-i şuviţele roşcate, care acum erau năpădite de o sudoare rece. Ştiu doar că Varlaam a început să dea cu cuţitele sale în stânga şi în dreapta, făcându-şi cărare printre armurile de tectoplastic, doar doar va ajunge în stradă şi se va pierde printre blocuri.

L-am mai văzut pentru ultima dată, dispărând într-un abur roşu, semn că păşise pe una dintre minele aduse de jandarmi.