Fri05182012

Cele mai citite:
Back AcademicBlog Blog Cutit, cutit, cutit, de trei ori te-am ascutit...
20 Feb 2012

Cutit, cutit, cutit, de trei ori te-am ascutit... Premium

Îl botezase taică-su Varlaam, pentru că înainte de a veni în oraş, fusese călugăr pe undeva prin munţi, pe la ultima sihăstrie de dinainte de Apostazie. De parcă rodul dintre un fost călugăr şi o târfă minoră ar mai fi putut spera la o Viaţă de Apoi, acum, când Dumnezeu fusese coborât de pe cruci, iar în locul lui se amplasaseră ecranele uriaşe ale mogulilor publicitari. Dar, mă rog, un om nu poate fi judecat doar în două culori…

În cartier, Varlaam se purta ca un lup. Toată lumea îi ştia de frică, încă de mic, de când zdrobise, cu o bucată de tencuială, ţeasta unui peste, mai mare ca el, care râdea de maică-sa. Se suise atunci cu picioarele pe pieptul celuilalt şi s-a mânjit la gură cu sângele care ţâşnea din craniul fracturat. Abia după ce a venit de la Rectorat, Varlaam s-a rafinat şi a început să umble cu cuţitele la şold. La început ascunse, apoi la vedere. Cică le făcuse din crucile aduse de taică-su din mănăstire. Le topise argintul, apoi topise şi copiile de altar, cu care se săvârşea Liturghia şi amestecase totul, cu numai el ştie ce alte pietre şi metale strânse şi aduse de prin oraş. Cotrobăise mult prin munţii de resturi, ai combinatelor siderurgice de pe dealuri. Le botezase cu nume de arhangheli, Mihail şi Gavriil, ca ele să îl păzească şi să-i vestească mânia divină. Oamenii spuneau că, atunci când Varlaam le folosea, înainte să le simtă tăişul şi viaţa scurgându-se din gât, victimele sale auzeau cuţitele şoptindu-le păcatele. Dar astea erau bârfe, căci de când divinul fusese detronat de WEB, păcatul nici nu mai apărea ca rezultat în motoarele de căutare.

În cartier, Varlaam nu o iubea decât pe Roxana. Apărută într-o seară târzie, cu trenul plin de muncitori, cutitarul se îndrăgostise din prima clipă de pletele ei roşcate. A luat-o cu el acasă şi şi-au împărţit patul şi vieţile. Din când în când, se certau la cuţite. Ba ea îl înşela, ba el. Dar niciodată nu s-au rănit ci din contră, după fiecare ceartă, păreau că se iubesc mai mult. Au avut chiar şi un copil, care însă muri după vreo două săptămâni din cauză că nu venise niciun doctor în mahala să îl vaccineze. Iar cei de aici, nu erau primiţi în centrul oraşului decât cu permise speciale de muncă şi după multă, multă mită dată poliţiei.

Aseară, Varlaam şi Roxana s-au certat din nou. Erau naşi la o cumetrie, în blocul unde locuiau. L-am văzut cu toţii cum îi strigă ceva Roxanei, din capătul mesei, unde stătea aşezat ca un pasha, lângă fericitul tată care îi mai turnase încă un pahar de vin. O privea cu ochi de taur şi se înroşise tot. Îşi mestecă vorbele cu venin, de parcă tăişul lor ar fi ascuţit şi pregătit lama cuţitelor aşezate la brâu. Roxana dansase prea aproape de un puşti, care se încinsese, având o femeie adevărată în braţe. Cu toţii o ştiam că fiind mândră, dar nu ne aşteptam să facă gestul ăla nebunesc, să-i scoată chiar ea cuţitele de la şold şi să şi le pună la piept, îndemnându-l pe beţiv, cu râsul ei erotic să apese dacă avea motive. Ţin minte că l-am văzut pe Varlaam cuprinzând-o de mijloc cu braţul stâng şi zâmbindu-i drăgăstos, cu dreapta încă ţinând strâns mânerele celor două pumnale. Şi cum a tras-o înspre pieptul lui, într-o sărutare prelungă.

Când aeroglisoarele poliţiei au intrat în cartier, la câteva minute după ce au reuşit să interpreteze imaginile de pe camerele de supraveghere, Varlaam încă mai dansa cu Roxana. Iar când poliţiştii au început să tropăie pe scările înguste, el îşi aşeză iubita pe scaunul de naşă şi îi mai sărută, pentru încă o dată, fruntea, îndepărtându-i şuviţele roşcate, care acum erau năpădite de o sudoare rece. Ştiu doar că Varlaam a început să dea cu cuţitele sale în stânga şi în dreapta, făcându-şi cărare printre armurile de tectoplastic, doar doar va ajunge în stradă şi se va pierde printre blocuri.

L-am mai văzut pentru ultima dată, dispărând într-un abur roşu, semn că păşise pe una dintre minele aduse de jandarmi.

Mardare Eugen

Mardare Eugen

23 – 1,91 – vreo 68

rac tipic.
 

in unele zile sunt in stare sa iau Luna de picioare si sa o trag langa mine intr-o invartita vulcanica.

in altele, nu imi ajunge nicio groapa abisala in care sa ma ascund de ochii lumii.


imi place sa citesc, orice, oricand, oriunde… sa ma captiveze din primele randuri.

imi place… un singur fel de muzica. muzica buna.

imi plac povestile filmate.

imi plac bancurile cu papagali.

imi place sa scriu.

imi plac diminetile.

nu-mi place sa vorbesc prea mult despre mine.
 

ceea ce incerc sa insirui, sunt cateva idei care au prins putere sub razele puternice ale soarelui ce reuseste din cand in cand sa razbata prin peretii de sticla murdara a serei mintii mele.

spor la cules.

Mai multe articole din aceasta categorie: « Autodistrugere Cum s-a sfarsit lumea »
 

Cartea anului

„Indignaţi-vă”, cartea eveniment a anului 2011 a lui Stéphane Hessel

Book Review

Un echivalent pentru Indignaţi-vă! este Deşteaptă-te!, doar că, în fapt, imperativul din imnul  naţional a depăşit rareori starea de declaraţie cântată.

În cazul românilor, predispoziţia spre indignare are ritmuri istorice de exprimare mult mai lente.