Încă de când eram pici am aşa o atracţie faţă de supă, şi nu oricare supă ci, de pui cu găluşte. Şi nu-mi place puiul în farfurie, înfulec numai supa şi găluştele, dar întotdeauna ţin să ştiu că e şi pui în oală.
Ca să-ţi iasă supa mamei, ai nevoie de
- unu, doi, trei până la cinci morcovi
- pătrunjel (mie-mi place cât mai mult)
- trei cartofi
- o ceapă
- un pui
- o bucată generoasă de ţelină
- 100 grame griş, ba şi 200 dacă vrei
- 2-3 ouă
Cureţi puiu, îl speli, îl aranjezi cât să fie gata de prepare, fără să te întrebi dacă era fericit înainte că s-a dus tot. Acum îl pui la fiert, îl laşi să dea în două clocote. Arunci apa, pui alta, pui şi legumele tăiate frumos şi sare după gust.
Din ouă faci găluşte aşa: apă la fiert într-o cratiţă cu sare, spargi ouăle într-o farfurie, le baţi bine, adaugi sare şi griş, le pui cu o lingură în cratiţă să fiarbă, peste se pune puţin câte puţin apă rece, când devin mari şi tari, le scoţi şi pui peste supă.
Când pui în farfurie, bagi pătrunjel tocat frumos. :
Poftă să ai!




















