Vă place filosofia lui Kierkegaard? Fie că da, fie că nu, n-am să scriu despre el astăzi, ci despre Kafka. Kafka, care-i influenţat de filosofia lui.
Cât timp tresar la fiecare ţurţure ce pică, vă recomand cu dragă inimă Procesul.
Kafka fascineză cititorul găsind logica în absurd, ori doar mă fascinează pe mine. Îţi cere atenţie totală.
Despre ce este vorba în Procesul?
Un funcţionar, numit Josef K., e judecat timp de un an. De ce? Nu se ştie. Ba chiar, e şi condamnat la moarte prin înjunghiere, "ca un câine" în ziua-n care împlineşte 31 de ani.
Josef K. e omul în faţa destinului, la început lucid, ajunge să o ia pe arătură când este acuzat fără motiv. Şi îşi acceptă soarta chiar.
Aşa ne zbatem cu toţii prin viaţa asta absurdă al cărui sens tot căutăm să-l găsim şi ajungem să ne dăm duhul "ca nişte câini".
Citate
"Sinuciderea în asemenea condiţii i se părea atât de absurdă încât, chiar dacă ar fi vrut să-şi pună capăt zilelor, l-ar fi împiedicat stupizenia ei"
"Se simţea liber de orice apăsare, aşa cum te simţi doar când te afli printre străini, când discuţi cu persoane care îţi sunt inferioare, nu spui nimic despre tine, vorbeşti cu detaşare despre problemele altora, creşti în ochii tăi, dar ai libertatea să şi scazi în ochii tăi."
"Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina; sub paşii tăi care urcă, ele se vor înmulţi la nesfârşit."
Puteţi asculta aici
http://www.youtube.com/watch?v=zC4PFwFnb0o























