Scriam undeva: "ba chiar eschimoşilor le-am zis-o de mamă mamă fiindcă-şi ofereau femeile în semn de ospitalitate oaspeţilor savuram ceaiuri cu simone de beauvoir şi mathilde niel acolo-mi găsisem refugiul"

De ce Simone de Beauvoir? Oare fiindcă a fost figură a feminismului în Franţa, după ce a publicat celebra lucrare Le Deuxième sexe care mai târziu a fost considerată biblie a feminismului?

Urmează: da' ce legătură are asta? Pentru cei care-n perioada asta nu-i studiază pe anticii greci, n-are.

În fine, recent mi-am satisfăcut poftele cu "Toţi oamenii sunt muritori", în metrou - din păcatele mele, ale altora- fiindcă timpul ce-l acordam beletristicii se scurge treptat.

Ai chef de filosofie presărată cu grijă în romanul secolului 20? Aici e de tine!

Dacă ţi-aş spune că-s nemuritoare, ai intra-n criză de râs? Ei bine, să ţi-l prezint pe Fosca. Un nebun, l-ar striga alţii. Dar la urma urmei, dacă nu eşti o actriţă ce debutează-n forţă, n-are de ce să-ţi pese. Dacă nu eşti genul căruia îi place să modeleze omul în funcţie de ceea ce crede el că e bine, că e normal (subiectivă normalitatea asta), nu cred că ţi-ar surâde Regine.

Întotdeana ne întrebăm: Şi după moarte ce-i? Praf şi scrum? Asta-i tot? Ori dacă frecventăm Biserica, Dante cu Divina Comedie a sa ne-a pus pe jar. Cu Hendrix la saună sau cu Gandhi într-o grădină de regina nopţii?

Presupunând că vreau să devin cea mai în vogă actriţă, numai pentru a fi nemuritoare, oare ce etichetă mi-ai pune?

Ţelul meu: nemurirea. Şi dacă nu mă pot bate cu morile de vânt ca un Quijote care nu sunt, atunci mă arunc în pielea Reginei şi de bună voie adorm în braţele unui ins sătul de veşnicie, fără vlagă.

"Când Hristos a vrut să-l pedepsească pe iudeul care îi râsese în faţă, l-a osândit să trăiască pe vecie" îi spunea Catarina lui Fosca.

Cine-i Catarina? Când, cum, de ce? Asta rămâne să afli din carte.

Sper doar că am reuşit să-ţi stârnesc curiozitatea asta care ucide frica de necunoscut.